Spațiul românesc: diplomație și conflict
Trei secole la rând, țările române au stat între marile puteri ale vremii: Ungaria, Polonia și, mai ales, Imperiul Otoman. Tema asta urmărește cum au supraviețuit: când prin luptă, când prin tratate, aproape mereu printr-o combinație abilă a celor două. La examen contează acțiunile marilor domnitori și logica din spatele lor, nu doar lista bătăliilor.
Mircea cel Bătrân și începutul confruntării
Mircea cel Bătrân deschide seria marilor confruntări cu otomanii prin victoria de la Rovine, în 1395, și tot el semnează cu Polonia și cu Ungaria primele alianțe importante ale Țării Românești. Sub el, țara atinge cea mai mare întindere teritorială din epoca medievală, iar la Nicopole, în 1396, participă la cruciada antiotomană alături de cavalerii Apusului.
Ștefan cel Mare: războiul și diplomația
Domnia lui Ștefan cel Mare e lecția clasică de echilibru: victoria de la Vaslui, în 1475, îi aduce recunoașterea întregii Europe creștine, dar tot el plătește tribut otomanilor când raportul de forțe o cere. Alianțele cu Ungaria și Polonia alternează cu conflicte directe cu ambele; scopul rămâne mereu același: Moldova neatârnată.
Mihai Viteazul și unirea din 1600
Mihai Viteazul intră în Liga Sfântă și deschide frontul dunărean prin campania din toamna lui 1594, urmată de victoria de la Călugăreni. Punctul culminant vine în 1600, când ajunge să stăpânească, pentru câteva luni, Țara Românească, Transilvania și Moldova, prima unire politică a celor trei țări sub un singur domn.
Exersează
Cine a comandat oastea Țării Românești în bătălia de la Rovine?
În ce an a obținut Ștefan cel Mare victoria de la Vaslui?
Care dintre următoarele afirmații despre bătălia de la Călugăreni este adevărată?