Autonomii locale și instituții centrale
Înainte să existe România, au existat țările românilor: mici formațiuni politice care s-au adunat treptat în state. Tema asta urmărește exact drumul lor: de la autonomiile locale la întemeierea statelor medievale, plus instituțiile care le-au ținut în viață. La examen contează cine, când și mai ales cum s-a ajuns de la voievodate mărunte la Țara Românească și Moldova.
Autonomiile locale
Primele forme de organizare românești sunt obștile sătești, adunate în timp în cnezate și voievodate. Diploma Cavalerilor Ioaniți din 1247 pomenește formațiunile dintre Carpați și Dunăre, printre care voievodatele lui Litovoi și Seneslau. Sunt structuri mici, cu rol de apărare și judecată, dar din ele crește tot ce urmează.
Întemeierea statelor medievale
Țara Românească se naște prin unirea formațiunilor de la sud de Carpați sub Basarab I, care înfrânge oastea maghiară la Posada, în 1330, și scapă de dependența față de Ungaria. Moldova trece de la marca de apărare condusă de Dragoș la stat de sine stătător sub Bogdan I, în 1359. Transilvania urmează alt drum: voievodat cu autonomie internă, dar integrat treptat în regatul maghiar.
Instituțiile centrale
Odată întemeiate, statele au nevoie de instituții: domnia, cu puteri largi în justiție, armată și politică externă, sfatul domnesc care îl ajută și îl controlează pe domn, și biserica, organizată prin mitropolii proprii începând cu a doua jumătate a secolului XIV. Împreună, ele dau statelor medievale românești coloana vertebrală care le ține câteva sute de ani.
Exersează
Din ce izvor aflăm despre voievozii Menumorut, Glad și Gelu?
Care este anul bătăliei de la Posada, în care Basarab I a înfruntat oastea maghiară?
Cum se numește instituția centrală a țărilor medievale de la sud și de la est de Carpați?